Construim împreună o casă pentru Paul și familia lui

Construim împreună o casă pentru Paul și familia lui

DONEAZĂ ONLINE

Donează

DONEAZĂ PRIN TRANSFER BANCAR

În contul asociației RO71 BRDE 445S V229 6833 4450

deschis la BRD – AGENȚIA AVIAȚIEI BUCUREȘTI

C.I.F.: 34721931

ASOCIAȚIA ÎMPREUNĂ ACȚIONĂM

DONEAZĂ ȘI DĂ MAI DEPARTE!
CONSTRUIM ÎMPREUNĂ O CASĂ PENTRU PAUL ȘI FAMILIA LUI!

CAMPANIE INIȚIATĂ DE ASOCIAȚIA ÎMPREUNĂ ACȚIONĂM

CU SPRIJINUL

ȘI CU SUȘTINEREA FUNDAȚIEI AURA ION UK

Crina Matei
Ambasador al Campaniei
Donează și dă mai departe!
PREȘEDINTE AL ASOCIAȚIEI CULTURALE
ARTĂ PENTRU COPIII ROMÂNIEI!

PAUL, CARMEN ȘI NICU

Povestea lor a început în urmă cu 14 ani, în Teleorman. Ea stătea la părinți, el stătea la prieteni, cu chirie. Deşi diferența de vârstă este de aproape 20 de ani, asta nu i-a împiedicat să se iubească şi să îşi dorească să aibă o familie împreună.
Din contră, s-au îndrăgostit iremediabil, iar greutățile prin care au trecut încă din copilărie pare să-i fi unit.Carmen a fost obişnuită cu munca încă din copilărie, atunci când părinții o trimiteau cu animalele la câmp. Nicu a fost crescut în cea mai mare parte a copilăriei la casa de copii, până când a fost suficient de mare să-şi ia viața în mâini.

O perioadă Nicu a fost plecat în străinătate, unde a lucrat ca dulgher, aceasta fiind meseria lui, cum mândru o spune. Însă dorul de Carmen l-a făcut să se întoarcă acasă.
Au venit împreună în Bucureşti, unde au stat cu chirie până când au luat hotarârea să plece din nou în străinatate, însă de această dată împreună.

Au petrecut mai mulți ani în Franța, țară în care rodul iubirii lor a luat naştere, Paul Andre. Acolo Carmen a lucrat ca femeie de serviciu, iar Nicu ca dulgher. La aproximativ 3 ani de la naşterea lui Andre, au revenit în țară cu ideea de a-şi cumpăra propria locuinţă, însă planurile s-au schimbat odată ajunşi în România.

Pentru că Nicu a fost crescut mai mult fără afecțiunea părinților, i-a propus lui Carmen să renoveze casa părinților ei, acesta considerându-şi socrii părinții pe care el nu i-a avut aproape. Carmen, încântată de propunerea lui Nicu şi de ideea de a fi aproape de părinți, a acceptat imediat, iar părinții ei le-au oferit posibilitatea de a sta toți în aceeaşi casă.

Totul a decurs bine până în momentul în care renovarea (fācută din banii agonisiți de Nicu şi Carmen) a luat sfârşit. În plină toamnă, cu un copil de 3 ani în brațe şi cu unul care urmează să vinā pe lume în mai, cei doi îndrăgostiți au fost nevoiți sā plece şi să îşi găsească o nouă locuință. Părinții lui Carmen i-au pus în vedere acesteia să se despartă de Nicu, dacă vrea să locuiască în continuare cu ei, acestia nefiind de acord cu relația şi diferența de vârstă dintre ei.

Timpul scurt, dar şi lipsa banilor, nu le-a permis în acel moment să îşi gasească o locuință. Pentru că nu aveau un acoperiş deasupra capului, Nicu a fost nevoit sa apeleze la bunăvoința vārului său, care le-a permis să locuiască într-o camera din casa pe care o are în Bucureşti. Din păcate, această cameră în care stau în prezent, nu este un mediu în care să poți creşte un copil. Camera este făcută din lemn, nu este izolată, nu au apă curentă, nu au gaze, iar electricitatea o au datorită unei vecine care le-a dat voie să tragă cabluri electrice de la ea. Pentru favorul pe care i l-a facut, Nicu este nevoit să plătească 200 lei lunar, familia lui folosind doar un bec şi un televizor.

Andre este un copil minunat, iar povestea lor este una demnă de un roman, aşa că alături de oameni cu suflet mare am decis să le venim în ajutor .Astfel că până acum le-am putut oferi un frigider, o maşină de spălat rufe, dar şi alimentele şi lemnele atât de necesare pentru a le uşura măcar puțin traiul zilnic.

Vărul lui Nicu a fost de acord să ne lase să renovăm casa în care locuiesc cu toții, însă între timp s-a răzgandit şi le-a propus celor 3 să se mute în altă parte cu chirie.
În prezent Nicu munceşte ca dulgher, însă Carmen, având o sarcină toxică, nu poate merge la serviciu, aşa că venitul lor este compus din salariul lui Nicu şi alocația lui Andre, iar pentru că toate economiile lor s-au dus pe apa sâmbetei o dată cu renovarea casei, datoriile s-au acumulat şi nu îşi permit să se mute cu chirie.

Crina Matei
Ambasador al Campaniei Donează și dă mai departe!

 


A absolvit cursurile Academiei de Teatru si Film și a interpretat în paralel pe scena Teatrului Odeon în Opera de trei parale de Brecht alături de Claudiu Bleonț. Au urmat colaborările cu Andrei Şerban, Andrei Zincă, Beatrice Rancea și alte nume importante ale scenei, filmului, muzicii și televiziunii, fiind actriță a Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti și a Teatrului Naţional din Constanţa.
Pe Crina Matei o știți din emisiunile- spectacol “Cei mai frumoși ani” și “Genialii” de la Antena 1 și din unde a lucrat îndeaproape cu actrița Stela Popescu.
În prezent joacă a Dalles, interpetând-o pe Veta în O noapte furtunoasă, spectacol semnat de Teodora Câmpineanu și este actriță a Teatrului Stela Popescu, jucând două roluri importante în ultimii doi ani: în Femeia, eterna poveste, regia Attila Vizauer și în Barbă albastră, regia Alexander Hausvater. Într-un interviu declară că cele două spectacole sunt unite de muzică, o altă constantă importantă în viața actriței și cântăreței Crina Matei.
Crina Matei: Actoria este cel mai îndrăzneț vis al copilăriei mele, transformat în dorință secretă când, cu pumnișorii strânșii, mă ridicam pe vârfuri să suflu-n tort... An de an!
Actrița Crina Matei s-a remarcat și în plan social. A pus bazele și a dezvoltat acțiuni filantropice, destinate persoanelor aflate în dificultate, bătrânilor, dar în special copiilor aflați în situații de risc. A devenit de această dată ambasadorul campaniei „Donează și dă mai departe! Construim o casă pentru Paul și familia lui!”, inițiată de către Asociația Împreună Acționăm cu sprijinul Asociaței Culturale Artă pentru Copiii României, asociație a cărei membru fondator și președinte este însăși actrița.
Fiind o persoană preocupată de bunăstarea celor din jur, cu posibilități reduse pentru a duce o viață decentă, dar și cu acces constant la educație și cultură, actrița a înființat, alături de alte două persoane, Asociația Culturală Artă pentru Copiii României. Prin această Asociație, Crina Matei își propune să contribuie la conservarea, cultivarea și promovarea culturii atât naționale cât și internaționale. Obiectivele principale vizează dialogul și solidaritatea, cu privire la problemele culturale, artistice și sportive ale României, în scopul integrării acesteia în marea cultură mondială, prin valorile ce le are în artă, cultură, sport, învățământ, precum și în celelalte domenii. Un obiectiv important și urmărit constant îl constituie deasemnenea solidaritatea, atins prin organizarea de concursuri, spectacole, târguri de carte, expoziții sau simpozioane în scopul strângerii de fonduri pentru înființarea de ateliere, cluburi sau case de tip familial.
Actrița Crina Matei ne declară, referindu-se la numele asociației pe care o conduce: Conceptul Copiii României cuprinde toți cetățenii României, născuți sau adoptați ai țării, indiferent de vârstă, clasă socială sau segment intelectual .

 

PARTENER AL ASOCIAȚIEI ÎMPREUNĂ ACȚIONĂM ȘI ASOCIAȚIEI CULTURALE ARTĂ PENTRU COPIII ROMÂNIEI

Aura Ion Foundation:


La începutul lunii aprilie, ca urmare a situațiilor declanșate de COVID19, Fundația Aura Ion a lansat un program de susținere a comunităților defavorizate din România. Marketingul digital a schimbat modul în care strângem fonduri. Mulțumită internetului și social media, organizațiile non-profit pot mobiliza un public mai mare și pot întări relațiile cu donatorii anteriori, actuali și viitori. Obiectivele acestei inițiative sunt definite astfel încât, sa ajute ONG-urile mici si comunitățile locale să-și ușureze grijile financiare, prin punerea la dispoziție a resurselor AIF, oferind servicii de consultanta cu privire la modalitățile de organizare a unor campanii de fundraising in mediul online si susținere in configurarea unor campanii de strângere de fonduri in social media. Aceasta inițiativă este lansata din dorința de a lega parteneriate cu ONG-uri din Romania, care au valori si obiective comune cu cele ale Aura Ion Foundation, pentru a le sustine sa colecteze sumele de care au nevoie pentru a-si ajuta beneficiarii direcți.
Fundația Aura Ion UK a fost fondată în memoria Aurei Ion, iar prin acțiunile noastre dorim să îi continuăm munca de voluntariat și să transmitem mai departe valorile și caracterul ei. Sublocotenentul Aurelia Ion, ofițer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din București, a decedat pe 20 ianuarie 2014, în urma accidentului aviatic care a avut loc în Munții Apuseni.

Mesajul principal pe care îl transmitem este exprimat de citatul pe care Aura îl folosea cu regularitate și care însumează ambițiile și aspirațiile noastre: “Orice ai face va fi nesemnificativ, dar este foarte important să faci acest lucru!”

COMPASIUNE, RESPECT, INTEGRITATE sunt valorile noastre stau la baza tuturor deciziilor pe care le luăm, ele ne ghidează și ne protejează în îndeplinirea misiunii noastre.

 

INIȚIATOR CAMPANIE

Asociația "Împreuna Acționăm" a fost înființată in anul 2015 de o echipa de voluntari ce şi-au propus să schimbe percepția lumii asupra acțiunilor umanitare şi anume ideea preconcepută că cei care participă la acțiuni caritabile au ca scop obținerea unui beneficiu personal şi nu bunăstarea unui grup de persoane cu diferite nevoi stringente.
Percepția noastră asupra acțiunii umanitare este aceea de relație interumană prin care noi, prin echipa noastră, ne propunem să susținem pe termen lung, prin programe susținute, şi să schimbăm, în mod real, stilul de viața, nivelul de trai, ori sistemul de valori al unui grup social vulnerabil.
De aceea, prin întreprinderea si promovarea de acţiuni de combatere a riscurilor de marginalizare socială pe motiv de rasă, vârstă, statut social, religie ori orientare sexuală şi încurajând totodată solidaritatea şi angajamentul social, scopul nostru este să ajutăm necondiționat persoanele ce au imperios nevoie de alimente, îmbrăcăminte, de un spațiu locuit ori alte lucruri necesare unui trai decent, iar noi vom avea satisfacția binelui prin care am putut contribui la schimbarea vieții unei ființe umane.
Asociația Împreună Acționăm este inițiatorul campaniei “Donează și dă mai departe!”Construim împreună o casă pentru Paul și familia lui!”. Echipa noastră de voluntari s-a implicat pentru reducerea neajunsurilor familiei lui Paul și pentru ai oferi lui Paul o mică bucurie! Noi ne vom implica în continuare să sprijinim familia lui Paul mai ales că în curând familia o să fie mai numeroasă. Paul mai asteaptă un frățior.
Noi am decis să ne implicăm!
Obiectivele noastre vizează 5 direcții principale: în domeniul asistenței medicale și medico-sociale, în domeniul intervenției în situații de urgență pentru protejarea și salvarea de vieți omenești, atât pe plan intern, cât și internațional, în domeniul asistenței sociale, în domeniul sportiv, tineret și învățământ, dar și în domeniul ecologiei, protecției mediului și a bunăstării animalelor.

DAR DIN DAR SE FACE RAI!